Alcoolul si alaptarea

Cateva mituri cu privire la consumul de alcool in timpul perioadei de alaptare inca persista in societatea moderna, unul dintre ele fiind acela ca Berea poate creste cantitatea de lapte produsa de mamica. S-ar putea sa fi auzit de asemenea ca sa bei cateva bauturi nu poate face rau copilului.

Ce spun expertii despre consumul de alcool in perioada alptarii?

Cateva studii specific au destramat aceste mituri si au aratat ca aceeasi concentratie de alcool ajunsa in sange, ajunge si in laptele de san. Chiar daca aceasta concentratie reprezinta o mica parte din intreaga cantitate de alcool consumata, tine minte ca ficatul copilasului tau este mic si nedezvoltat, capacitatea lui metabolica fiind foarte mica in comparative cu un adult. Se crede ca la 3 luni are un metabolism redus la jumatate fata de adulti.

De asemenea, studiile au aratat ca alcoolul present in laptele de san poate cauza schimbari in tiparul de odihna si hranire. Alcoolul poate avea efect de somnolenta asupra bebelusului tau si ii afecteaza inclusive programul de odihna, acesta dormind mult mai putin si trezindu-se mai devreme decat de obicei. Copiii mai mici de 3 luni sunt cei mai expusi riscurilor presupuse de consumul de alcool, mai ales cand vine vorba de dezvoltarea motorie. In concluzie, cei mai multi specialisti recomanda proaspetelor mamici sa se abtina complet de la consuma alcool pana cand bebelusul lor implineste 3 luni.

Datele stiintifice sunt foarte clare cand vine vorba de mitul dezvoltarii productiei de lapte datorat consumului de acool – bauturile alcoolice au de fapt un efect contrar, prin deshidratarea organismului si reducerea cantitatii de fluid necesare producerii laptelui. Alcoolul scade, de asemenea, nivelul oxitocinei, un hormone necesar lactatiei, toate acestea insemnand ca bebelusul tau va consuma cu 20% mai putin lapte daca mamica lor a consumat in prealabil vin, bere sau bauturi mixte alcoolice.

Cand si cum sa consumi ocazional alcool in timpul alaptarii

Daca sa renunti la un pahar cu vin suna descurajant, sunt cateva lucruri pe care le poti face pentru a limita expunerea bebelusului la riscuri. Odata ce ai o idee generala despre recomandarile specialistilor in materie de consumd e alcool si metabolismul acestuia, vei fi sufficient de pregatita sa iti planuiesti o intalnire cu prietenii fara sa-l afectezi pe micut.

Nivelul de alcool din sange si laptele matern ajunge la cote maxime dupa 30-90 de minute dupa consum, iar perioada de timp necesara eliminarii acetuia din corp este foarte diferita de la organism la organism. Recomandarea data de Academia Americana de Pediatrie – Alaptare, este sa nu depasim 0.5g de alcool / kg. Asta inseamna, practic, ca o femeie care cantareste 60kg poate bea 60ml de liquer sau 240 ml de vin sau 2 beri. Oricum, ar trebui sa te organizezi in asa fel incat sa alaptezi la cel putin 2 ore dupa ce ai consumat alcool. De asemenea, expertii recomanda nu mai mult de 1 – 2 bauturi pe saptamana.

Alte variante includ pomparea si depozitarea laptelui inaintea consumului de alcool pentru a-ti putea hrani bebelusul cu biberonul. O alta posibilitate este hranirea bebelusului cu formula de lapte pana cand elimini alcoolul din organism. Daca ratezi o sesiune de alaptare, poti sa folosesti pompa sis a arunci laptele pentru a preveni angorjarea.

Intotdeauna sa bei un pahar cu apa impreuna cu bautura pentru a reduce efectul de deshidratare.

Referinta:

  • Alcohol does not increase milk production. (Mennella & Beauchamp 1991, 1993; Mennella 1997, 1999).
  • More than 2 drinks may inhibit let-down of milk (Coiro et al 1992; Cobo 1974).
  • Changes in the infant’s sleep-wake patterns (Mennella & Gerrish 1998).
  • Reduced gross motor development connected to the daily consumption of alcohol (Little et al 1989).